Speranta

Credinta

Ajutor

Mina Alexandru

Până pe 22 decembrie 2011 eram un copil ca toţi copilaşii de vârsta mea, 1 an şi 2 luni, iubit şi răsfăţat. Această dată mi-a schimbat destinul. Părinţii mei au aflat la un control medical de rutină că am o tumoră la rinichiul drept. CANCER. Ce cuvânt groaznic, cumplit, asemănător cu o condamnare.
Am fost operat la spitalul Grigore Alexandrescu în 27 decembrie 2011, de doamna doctor Toli Pătrăncuşi, şefa secţiei de chirurgie. Mi-a fost scoasă tumora de 600 gr. cu rinichi cu tot, o parte din ureter şi 2 ganglioni, iar din ianuarie 2012 am început chimioterapia la spitalul Budimex, cu domnul doctor Cristian Scurtu.
Rezultatele anatomobiologice au arătat că destinul meu urma să nu fie aşa de simplu. Deşi la început medicii au crezut că este vorba de un nefroblastom (o variantă mai uşoara de cancer), analizele au arătat că este vorba de un sarcom renal cu celule clare, o formă mai rară, care necesită un tratament chimioterapeutic dur şi alternat cu şedinţe de radioterapie.
Rezultatele de stabilire a diagnosticului final au fost incerte, deoarece:
-analiza anatomopatologică de la cele două spitale îmi puneau un diagnostic (sarcom renal cu celule clare)
-analiza de imunohistochimie îmi punea un alt diagnostic, dar şi acela incert (nefrom mezoblastic congenital diagnostic ce nu excludea posibilitatea de a fi nefroblastom)
În această situaţie trebuia făcută o analiză genetică, iar părinţii mei erau din ce în ce mai bulversaţi, mai disperaţi să mă salveze, la fel cum cred că fac toţi părinţii pentru copilaşii lor.
Tratamentul cu citostatice a fost oprit până la stabilirea diagnosticului final.
Cu fiecare zi care trecea riscurile erau mai multe şi mai mari, dar Bunul Dumnezeu a adunat în jurul meu şi a părinţilor mei, oameni, ştiuţi şi neştiuţi, care ne-au spijinit din toate punctele de vedere (cu o vorbă bună, cu o rugăciune, cu forţa lor de muncă, cu timpul lor, chiar şi material).
Am plecat urgent la Uniklinik din Mainz, Germania unde am fost preluat de o echipă de medici, iar mostrele din ţesutul tumoral, părinţii mei le-au trimis pentru analiza genetică în Kiel, Germania şi în Barcelona, Spania.
Aflati povestea noastra, pas cu pas, pe http://alexandrumina.blogspot.com/ Aceasta este pe scurt povestea mea. Acum sunt acasă şi merg periodic la control să nu apară metastaze. Din operaţie mai ies aţe chirurgicale şi în fiecare seară dau cu cremă, iar mami îmi spune că am fost operat, că trebuie să mulţumim Bunului Dumnezeu pentru şansa dată, să ne rugăm pentru toţi oamenii care ne-au fost alături, pentru familiile lor şi să ajutăm la rândul nostru pe alţii, după puterile noastre.
Mai fac febră, nu iau în greutate spre disperarea părinţilor (acum la aproape 2 ani cântăresc doar 9,300 kg), mă joc, învăţ lucruri noi, am prieteni noi, dietă nouă pentru că nu mai consum produse de origine animală (doar 1 gălbenuş de ou pe săptămână, de 2 ori pe săptămănă peşte) şi vreau să trăiesc.
Dragii mei, vă rog să mă credeţi că toate au un rost în astă lume! Este cumplit prin ce trecem, dar cu Dumnezeu şi cu oamenii din jurul nostru putem reuşi.
Vă rog să nu disperaţi, să vă rugaţi, să luptaţi şi să credeţi!
Vouă tuturor celor care mi-aţi fost alături, vouă prietenilor mei ştiuţi şi neştiuţi, aşa cum v-am numit pe blog, vouă şi Bunului Dumnezeu, eu Mina Alexandru vă mulţumesc şi trăiesc.

Pe curand!
Cu drag,
Mina Alexandru